Delicte

BRAȘOV. Cine a călcat prea tare pedala de accelerație?! Fals în declarații

 

Proprietarul unui autoturism este cercetat penal de polițiștii de la Biroul Rutier Brașov, după ce ar fi mințit cu privire la persoana care ar fi condus mașina, în momentul în care a fost înregistrată de radar cu viteză peste limita legală, pe Bulevardul Griviței.

În cauză se fac cercetări pentru „fals în declarații”.

„În fapt, polițiștii au depistat și înregistrat cu aparatul TruCam, pe bulevardul Griviței din municipiul Brașov, un autoturism care circula cu o viteză peste limita legală prevăzută pentru acel sector de drum. Cadrele de poliție au efectuat verificări în baza de date a Poliției Române, în urma cărora a fost identificat proprietarul autovehiculului în cauză și conform procedurilor legale în vigoare, i-au solicitat acestuia, în scris, comunicarea numelui persoanei care a condus autoturismul. Bărbatul, în vârstă de 55 ani, a transmis polițiștilor faptul că autoturismul a fost condus de către o femeie, în vârstă de 33 ani, aspecte care erau în contradictoriu cu imaginile surprinse pe înregistrarea video, care indica faptul că autoturismul a fost condus de către o persoană de sex masculin. În continuarea cercetărilor efectuate în cauză, poliștii au stabilit faptul că autoturismul a fost condus de către un bărbat în vârstă de 34 ani din județul Brașov. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button