BRAȘOV. Cinci tineri au fost arestați preventiv la cererea procurorilor DIICOT
Cinci tineri, printre care se numără și o fată, au fost arestați preventiv, la finalul săptămânii trecute, la cererea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov, care îi acuză că au vândut ilegal produse psihoactive.
Oana Florina G., Alexandru B., Iulian Andrei D., Emanuel Iosif M. și Dragoș Ștefan P. au fost arestați preventiv la decizia Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov (deoarece unul dintre ei este minor), dar au formulat contestație, astfel că dosarul va ajunge și la Curtea de Apel Brașov, pentru o decizie definitivă. În cazul în care va fi menținută măsura arestului preventiv, mandatul va fi valabil până pe 7 octombrie inclusiv.
Potrivit unor surse, tinerii cumpărau produsele din străinătate, fiindu-le aduse prin firme de curierat, apoi le amestecau cu plante și vindeau marfa obținută, care era consumată prin confecționarea de țigări. Inculpatul minor ar fi achiziționat și semințe de cannabis, pentru a amenaja o cultură, acasă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.