Delicte

BRAȘOV. CFR-iști condamnați după ce au păcălit un om de afaceri să le dea mită pentru un contract fals

Printre inculpați se numără fostul lider sindical Alexandru Lorincz

 

Alexandru Lorincz (fost lider sindical de la CFR Marfă Brașov) și alți trei inși au fost condamnați definitiv, în dosarul penal în care, pe 22 iulie 2014, au fost prinși în flagrant, pe când luau mită 5.000 de lei de la un denunțător, pentru un contract de vânzare vagoane de marfă falsificat.

Inculpații Sorin Răcășan, Victor Teodorescu, Alexandru Lorincz și Elemer Torok au fost „săltați” dintr-un restaurant din Brașov, în timp ce luau șpagă, pentru a intermedia mai multe contracte de vânzare-cumpărare, dar și comerciale între CFR și firme private.
Răcășan și complicii săi ar fi pretins și primit de la denunțător mai multe sume de bani anterior flagrantului, susținând că ar avea influență asupra unor funcționari din cadrul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA și Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA.

Cum influența celor patru era nesemnificativă, ei i-au predat denunțătorului un contract de vânzare-cumpărare fals, încheiat la data de 19 iunie 2014, între Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA şi SC Zemtrum Prime SRL.

Inculpatul Sorin Răcăşan, cu complicitatea celorlalţi inculpaţi, a pretins şi primit de la denunţător, în perioada anterioară, sume de bani, susţinând că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă «CFR Marfă» SA şi Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, promiţând că va determina persoanele responsabile să îndeplinească acte ce intră în atribuţiile lor de serviciu, privitoare la punerea în executare a unor contracte anterioare de vânzare-cumpărare vagoane, precum şi privitoare la încheierea unor contracte comerciale între unităţi ale societăţilor naţionale de căi ferate şi societăţi comerciale în numele cărora denunţătorul acţiona ca şi reprezentat de fapt”, a informat, în 2014, Alina Popescu, procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Inculpat decedat înainte de a-și primi sentința

Pentru infracțiunile comise, inculpatul Sorin Răcășan a fost condamnat la 5 ani și 3 luni de închisoare, Alexandru Lorincz la 4 ani și 3 luni de închisoare (ținându-se cont de o pedeapsă anterioară), Valeriu Teodorescu – 4 ani, 11 luni și 20 de zile de închisoare (ținându-se cont și în cazul său de o sentință anterioară), iar Torok Elemer – 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare, având termen de supraveghere de 4 ani. Acesta din urmă va avea de prestat muncă în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile. Sentința în primă instanță, respectiv la Tribunalul Brașov, a fost dată pe 21 octombrie 2015, dar a fost contestată cu apel, astfel că dosarul a ajuns la Curtea de Apel Brașov, unde s-a decis, zilele trecute, menținerea pedepselor. Decizia Curții de Apel este definitivă. În cazul unui alt inculpat, Valentin Hudilă-Bălan, instanța a dispus încetarea procesului penal, dat fiind faptul că a intervenit decesul omului.

Pe latură civilă, instanța îl obligă pe Răcășan să plătească 170.400 de lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat pe care i l-a creat lui I.D.. De asemenea, s-a dispus desființarea înscrisurilor de care s-au folosit inculpații pentru săvârșirea de infracțiuni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button