BRAȘOV. Cercetat penal, după ce a prezentat un permis de conducere fals… de Ucraina
Un bărbat de 32 de ani, din județul Bacău, este cercetat penal la Brașov, după ce le-ar fi prezentat polițiștilor un permis de conducere „de Ucraina” fals.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au deschis dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”.
Băcăuanul a fost oprit pentru control ieri, în timp ce șofa un autoturism în afara localității Lunca Câlnicului, din județul Brașov.
„La solicitarea polițiștilor de a prezenta documentele personale și ale autovehiculului, bărbatul a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Ucraina, asupra căruia există suspiciunea că ar fi fals.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu figurează ca fiind deținător de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
FOTO – ARHIVĂ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.