Delicte

BRAȘOV. Card folosit de peste 70 de ori, pentru tranzacții online ilegale

 

Un tânăr de 25 de ani este cercetat pentru 76 de acte materiale de „efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos”, după ce a efectuat ilegal zeci de tranzacții online cu un card care nu-i aparținea.

Polițiștii Serviciul de Investigații Criminale l-au reținut pe suspect în cursul zilei de ieri, după ce au făcut o percheziție la locuința lui, în municipiul Brașov. Anchetatorii au ridicat mai multe mijloace de probă.

De asemenea, în urma perchezițiilor, a fost identificată o armă neletală, cu aer comprimat, din categoria armelor neletale supuse autorizării, aparținând unei terțe persoane, care nu deținea documente legale de proveniență. Arma a fost ridicată de către polițiști, în vederea continuării cercetărilor.

„Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul în cauză, în perioada februarie – septembrie 2019, ar fi efectuat, fără consimțământul titularului, tranzacții online, folosind cardul altei persoane, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 8.400 lei”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal, sub coordonarea unui procuror.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button