Delicte

BRAŞOV. Când şeful de post face pact cu unii pădurari şi ţigani, se lasă cu dosar penal. Şeful Postului de Poliție Crizbav a fost reţinut pentru luare de mită

 

În urma percheziţiilor efectuate ieri, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov (PT Bv), în patru localităţi din judeţul Braşov (Crizbav, Sânpetru, Hălchiu, Dumbrăviţa, inclusiv la sediul Postului de Poliţie Crizbav), au fost reţinute trei persoane, care vor fi duse azi în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Acestea sunt deja puse sub urmărire penală, alături de alte două persoane. 

După cum ne-a anunţat reprezentantul PT Bv, procurorul Adrian Aldea, ieri a fost pusă în mişcare acţiunea penale faţă de inculpații Stanciu Petre, Balași Adrian, Balași Alexandru, Moise Ion-Florin și Muntean Nicolae.

Reţinuţi în urma percheziţiilor sunt Muntean Nicolae, Stanciu Petre și Balași Alexandru, ceilalţi doi fiind puşi sub control judiciar.   

Ce acuzaţii li se aduc inculpaţilor amintiţi ne explică procurorul Aldea: „Agentul de poliție Stanciu Petre, șeful Postului de Poliție Crizbav, sprijină tăierile ilegale de material lemnos și comercializarea acestuia de către mai multe persoane de pe raza comunei Crizbav, județul Brașov. În schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, agentul de poliție primește diferite cantități de material lemnos sau sume de bani rezultate din comercializarea acestuia. Materialul lemnos tăiat în mod ilegal este valorificat ca lemn de foc sau este prelucrat la un gater din comuna Crizbav, care funcționează nelegal. O parte din materialul lemnos este sustras de mai multe persoane de etnie rromă care domiciliază pe raza comunei, cu știrea pădurarilor care ar trebui să asigure paza și integritatea vegetației forestiere din zonă.”

De asemenea, mai arată sursa citată, o parte din materialul lemnos este sustras chiar de pădurarii Balași Adrian, Moise Ion-Florin, Muntean Nicolae și Balași Alexandru care îl transportă, prin interpuși, către o ferma avicolă din zona comunei Crizbav sau îl valorifică la diferiți clienți de pe raza comunelor învecinate.

În anumite cazuri, materialul lemnos este solicitat chiar de agentul de poliție menționat anterior de la pădurari în vederea comercializării și obținerii în mod nelegal a unor sume de bani.

Pe raza comunei Crizbav (unde locuiesc mulți cetățeni de etnie rromă, fără nici o sursă de venit) pădurarii Balași Adrian, Balași Alexandru, Moise Florin și Munteanu Nicolae au în exploatare mai multe parchete.

„Ca mână de lucru acești pădurari folosesc rromii din zonă iar în schimbul muncii prestate, pădurarii îi lasă pe aceștia să sustragă material lemnos pe care să-l folosească în gospodăria proprie sau să-l valorifice pentru a-și asigura mijloacele de existență. De asemenea, în schimbul trecerii cu vederea a sustragerilor de material lemnos, pădurarii menționați anterior primesc diferite cantități de material lemnos, cu titlu de mită de la persoanele respective. Având acordul pădurarilor, persoanele menționate anterior contactează un cumpărător căruia îi vând materialul lemnos, contactând, în unele cazuri și pe agentul de poliție Stanciu Petre pentru a le permite transportarea lemnului prin comună fără a deține acte legale în acest sens”, potrivit procurorilor de caz de la PT Bv. 

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare