Delicte

BRAȘOV. Bilanț „amețitor” în urma controalelor din timpul unui festival în Poiana Brașov / 15 dosare penale, în patru zile, pentru șofat sub influența drogurilor

  • WhatsApp Image 2022-07-04 at 13.22.46_298185.jpeg
  • WhatsApp Image 2022-07-04 at 13.22.48_298186.jpeg
  • WhatsApp Image 2022-07-04 at 13.22.47_298187.jpeg

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Poliția Stațiunii Poiana Brașov, împreună cu polițiști de la Secțiile 1-5 Poliție, de la Poliția Stațiunii Râșnov, Biroul Rutier, Biroul Centru Universitar, Biroul de Analiză și Prevenirea Criminalității, în colaborare cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brașov, au desfășurat acțiuni pe raza stațiunii Poiana Brașov, în perioada 1 – 4 iulie, în contextul desfășurării Festivalului de muzică electronică „Dor de munte”.

„Activitățile s-au desfășurat pe trei paliere, respectiv pe linie de investigații criminale, polițiștii desfășurând activități în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, pe linia prevenirii criminalității și pe linie rutieră și de ordine publică, în vederea depistării conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe, precum și pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au constatat în flagrant delict 16 infracțiuni la regimul rutier, dintre acestea 15 infracțiuni de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și o infracțiune de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în toate cazurile fiind întocmite dosare penale, instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente.

De asemenea, polițiștii brașoveni au reținut 28 de permise de conducere, dintre care 16 ca urmare a infracțiunilor menționate și 12 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice (contravenții).

Pe linia prevenirii criminalității (vezi foto în galerie), polițiștii au consiliat 210 persoane și au distribuit materiale informativ-preventive persoanelor participante, în vederea conștientizării riscurilor și consecințelor associate consumului de substanțe interzise.

„Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte normele legale în vigoare, să nu conducă sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, să respecte regimul legal de viteză, să nu se angajeze în depășiri neregulamentare și să respecte indicațiile
polițiștilor aflați în teren.
Polițiștii brașoveni vor continua activitățile de informare, sensibilizare și conștientizare cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului și dependenței de droguri, precum și despre abordarea unui stil de viață responsabil prin care să fie prevenite abaterile de la normele sociale.
Suntem prezenţi la datorie, iar în caz de nevoie, apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist ori sunați la numărul unic de urgență 112!”, a transmis comisarul de poliție.

Dintre cele 15 cazuri de șofat sub influența drogurilor, 13 au fost prezentate ieri și astăzi de IPJ Brașov.

Pentru detalii, vezi și:

BRAȘOV. Cinci șoferi din alte județe, prinși drogați în traficul din Poiana Brașov / Dosar penal și pentru un al șaselea tânăr, care…

BRAȘOV. Încă opt dosare penale pe numele unor șoferi care circulau drogați prin Poiana Brașov / Printre cercetați, o femeie și un taximetrist


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button