Delicte

BRAȘOV. Băut și fără permis, a prezentat la control documentele altei persoane

 

Un tânăr de 28 de ani este cercetat penal de polițiștii din Codlea, după ce, fiind oprit pentru un control rutier, a prezentat documentele altei persoane, din familie.

„În fapt, la data de 15 noiembrie 2020, polițiștii rutieri au oprit în trafic, pentru control, un tânăr în vârstă de 28 ani, care conducea un autovehicul pe raza municipiului Codlea, județul Brașov. Fiindu-i solicitate de către cadrele de poliție documentele personale și ale autovehiculului condus, tânărul a prezentat pentru control documentele de identitate, ce aparțineau unui alt membru al familiei, susținând că el este titularul. Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Mai mult, la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,57 mg/l alcool pur.

În consecință, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cercetările continuă pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, falsul privind identitatea” și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button