Delicte

BRAŞOV. Bărbat reţinut într-un nou dosar penal deschis pe numele lui pentru infracţiune rutieră

 

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii Serviciului Rutier Braşov, pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, după ce s-a constatat că este cercetat şi în alte dosare penale, pentru infracţiuni rutiere. El a fost depistat miercuri.

„Acesta a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Bran, jud. Brașov, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,18 mg/l alcool pur. Cu ocazia cercetărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul în cauză este cercetat în alte două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducerea unui vehicul fără permis de conducere» și «conducerea unui vehicul sub influența alcoolului»”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan. 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IJP Brașov şi s-a ales cu un nou dosar penal.

De asemenea, miercuri seară, polițiști din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 32 ani, din localitatea Bod, care a condus un motociclu pe str. Tudor Vladimirescu din localitatea de domiciliu, fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

„Cu ocazia verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar motociclul nu este înmatriculat. Procedând la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,36 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost sancționat contravențional”, a precizat sursa citată.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare