Delicte

BRAȘOV. Bărbat reținut după un furt de peste 850 de lei, din magazin

 

Un bărbat de 46 de ani a fost reținut de polițiștii de la Secția 5 din municipiul Brașov, ieri, după un furt din supermarket.

„La data de 03 octombrie 2021, în jurul orei 11.00, polițiștii au fost sesizați de către reprezentantul unei societăți comerciale, situate în municipiul Brașov, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin ar fi trecut de linia caselor de marcat cu mai multe bunuri din incinta societății, fără a achita contravaloarea acestora. Polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat în vârstă de 46 ani și au stabilit valoarea prejudiciului creat la peste 875 lei, acesta fiind recuperat în totalitate și restituit părții vătămate. În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button