BRAŞOV. Bărbat arestat pentru tentativă de omor în Hărman
Un braşovean în vârstă de 34 de ani a fost arestat sub acuzaţia de tentativă de omor, după ce ar fi înjunghiat un bărbat cu care mama lui locuia în concubinaj.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, sâmbătă, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul F. Marius, sub aspectul comiterii infracţiunii de „tentativă la infracțiunea de omor” săvârșită asupra unui membru de familie.
Ieri, aflat în stare de reţinere, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov, care a dispus arestarea preventiva a inculpatului pentru 30 zile.
„Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în ziua de 28.01.2017, în jurul orelor 17.00, în timp ce se aflau în imobilul comun din comuna Hărman, judeţul Braşov, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate M. Ş. (concubinul mamei sale) două lovituri cu cuţitul în abdomen, producându-i leziuni de violenţă ce i-au pus viaţa în primejdie”, a detaliat cazul procurorul Adrian Aldea.
Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.
Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Braşov – Serviciul de Investigații Criminale.
Inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la o decizie judecătorească definitivă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.