Delicte

BRAȘOV. Aviz emis prea târziu

 

Un control efectuat de polițiști pe linie silvică s-a încheiat cu întocmirea unui dosar penal pentru „fals în înscrisuri sub semnătură privată” și „fals informatic”.

„În fapt, la data de 08 octombrie 2020, în jurul orei 17.30, polițiștii au depistat în trafic un bărbat care conducea, pe raza localității Poiana Mărului, județul Brașov, un utilaj agricol care tracta o remorcă, ce transporta material lemnos pentru care nu au putut fi prezentate documentele legale de proveniență. În cauză, polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a bărbatului, conform prevederilor Legii nr. 171/2010, fiind, totodată, dispusă măsura confiscării cantității de 2,8 mc material lemnos. Ulterior, în jurul orei 17.50, la fața locului s-a deplasat un alt bărbat, care a prezentat cadrelor de poliție un aviz de însoțire a cantității de material lemnos transportată, aviz ce figura ca fiind emis ulterior orei depistării în trafic al autovehiculului în cauză”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button