Delicte

BRAȘOV. Având permisul suspendat, le-a prezentat polițiștilor un act fals

 

Un tânăr de 28 de ani, din Bodoc – județul Covasna, este cercetat penal de polițiștii brașoveni, după ce le-a prezentat un permis de conducere falsificat, în condițiile în care al lui fusese reținut.

Covăsneanul a fost oprit pentru control, ieri, în jurul orelor 17.00, pe Ocolitoarea municipiului Brașov, pentru că depășire limita maximă admisă în zona respectivă.

„La solicitarea polițiștilor, acesta a prezentat pentru control un permis de conducere emis de Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Covasna, în legătură cu care au existat suspiciuni că ar fi falsificat. Din verificările ulterioare a rezultat că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat, permisul fiindu-i reținut. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent șef Gabriela Dinu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button