Delicte

BRAȘOV. Autoturisme avariate de un șofer cu peste 1,80 mg/l alcool pur în aerul expirat

  • sofatalcool.jpg

Un bărbat în vârstă de 49 ani, care conducea un autovehicul pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Brașov, ieri după-amiază, fiind în stare avansată de ebrietate, a acroșat două autovehicule parcate în zonă. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orelor 14.30.

„Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcooluluii în aerul expirat rezultatul a fost 1,82 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe», instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Tot ieri, în jurul orelor 20.00, polițiștii de la Biroul Rutier Brașov au identificat în trafic un bărbat de 61 de ani, din județul Dâmbovița, care șofa pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

„La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,89 mg/l alcool pur”, a precizat sursa citată. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice și s-a ales cu dosar penal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare