Delicte

BRAȘOV. Au furat baloți de fân de 1.000 de lei și i-au vândut cu…

  • balot.jpg
 

Doi tineri din județul Brașov sunt cercetați penal după ce i-au furat unui bărbat 138 de baloți de fân, valorând în jur de 1.000 de lei și i-au vândut rapid cu 300 de lei.

Agenții din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz au fost sesizați ieri de către păgubit, un bărbat în vârstă de 59 ani, cu privire la faptul că în noaptea de 21/22 august, două persoane i-ar fi sustras mai mulți baloți de fân aflați pe un teren din Jibert, provocându-i un prejudiciu de aproximativ 1.000 lei.

„Cu ocazia activităților investigativ-operative desfășurate în cauză, polițiștii au stabilit identitatea persoanelor bănuite de săvârșirea faptei, acestea fiind doi tineri, ambii în vârstă de 21 ani, unul din municipiul Făgăraș, iar celălalt din localitatea Jibert, județul Brașov și au stabilit faptul că acestia ar fi sustras 138 baloți de fân, pe care i-ar fi transportat la domiciliul unui alt bărbat din localitatea Jibert și i-ar fi vândut acestuia în schimbul sumei de 300 lei.
Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate și restituite persoanei vătămate”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

Polițiștii continuă cercetările pentru „furt”, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.

foto – cu caracter ilustrativ


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare