BRAŞOV. Atacată din spate de un tâlhar
O femeie în vârstă de 35 de ani a solicitat ajutorul poliţiştilor braşoveni, după ce a fost atacată de un tâlhar, în urmă cu două zile, pe o stradă din oraş. În urma cercetărilor, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov l-au identificat pe suspect în persoana unui săcelean în vârstă de 23 de ani.
El a fost reținut ieri, pe o perioadă de 24 de ore, fiind cercetat pentru „tâlhărie calificată”.
„În data de 4 decembrie, în jurul orei 18,30, suspectul ar fi agresat fizic, din spate, o femeie, în vârstă de 35 ani, în timp ce se deplasa pe raza municipiului Brașov, iar ulterior i-ar fi sustras geanta pe care o avea asupra sa. La scurt timp de la comiterea faptei, autorul a abandonat geanta la o ghenă de gunoi din zonă, după ce şi-a însușit un portofel în care se afla o sumă de bani”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.