Delicte

BRAȘOV. Amendă penală, cu amânare, pentru lovire sau alte violenţe

 

Un braşovean a fost condamnat la amendă penală de 2.000 de lei, dar cu amânare pe o perioadă de supraveghere de 2 ani, pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Bărbatul a fost condamnat iniţial de Judecătoria Braşov, primind pedeapsa amendei penale de 2.000 de lei, rezultată din stabilirea unui număr de 200 zile-amendă şi a valorii de 10 lei pentru o zi-amendă, dar a formulat apel, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Braşov, unde magistraţii au dispus amânarea aplicării pedepsei şi au stabilit termenul de supraveghere de 2 ani.

De asemenea, pe latură civilă, instanţa de fond stabilise ca inculpatul să-i plătească bărbatului lovit 3.000 de lei, cu titlu de daune morale, dar Curtea de Apel Braşov a redus suma la 1.000 de lei.

Decizia Curţii este definitivă.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte mai multe obligaţii, printre care să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă şi să ofere informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Bărbatul – care potrivit instanţei este căsătorit, are studii superioare şi se află la prima încălcare a legii – a fost condamnat pentru o faptă din 12 octombrie 2016.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare