BRAŞOV. A obţinut 50 de lei pe un telefon furat, dar „plăteşte” cu libertatea
S-a bucurat de cei 50 de lei pe care i-a obţinut din vânzarea unui telefon mobil pe care l-a furat de la o femeie, dar a ajuns „să plătească” fapta cu libertatea. Este vorba despre un braşovean deţinut în prezent în Penitenciarul Codlea, în baza mandatului de arestare preventivă emis pe 8 octombrie 2016. Inculpatul, Liviu-Mihai M., a fost condamnat ieri, de magistraţii Judecătoriei Braşov, la 1 an şi 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în dauna femeii menţionate.
Sentinţa nu este definitivă, astfel că poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Dacă decizia se va menţine, din pedeapsa de 1 an şi 6 luni de închisoare va fi dedusă perioada petrecută de bărbat în stare de reţinere şi arest preventiv, respectiv din 7 octombrie – la zi.
Instanţa a dispus şi confiscarea de la inculpat a sumei de 50 de lei, pe care a obţinut-o în urma vânzării telefonului mobil sustras, precum şi confiscarea unei foarfece folosite la comiterea faptei (probabil pentru a tăia geanta sau haina în care îşi ţinea victima telefonul).
În fine, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 970 de lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.