Delicte

BRAŞOV. A fost prinsă o hoaţă urmărită internaţional, care a dat lovitură după lovitură în Germania

 

La Curtea de Apel Braşov a fost prezentată azi o femeie urmărită internaţional, căutată pentru furt şi tâlhărie, fapte petrecute pe teritorul Germaniei. Instanţa ar trebui să dispună extrădarea suspectei.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Zăbala, aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au identificat și reținut, în data de 22 iulie 2015, o femeie în vârstă de 31 de ani din comună, pe numele căreia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și tâlhărie, conform Codului Penal German.

„În fapt, în perioada august 2013 — ianuarie 2014, persoana în cauză, folosind și acte de violență, ar fi sustras din locuințele mai multor vârstnici de pe raza statului german, bani, bunuri și bijuterii în valoare totală de circa 1.800 de euro, cu scopul de a-și procura astfel o sursă de venit”, s-a precizat în anunţul transmis de poliţişti.

Persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind apoi prezentată Curții de Apel Brașov pentru a dispune cu privire la extrădarea acesteia în Germania.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button