Delicte

BRAȘOV. A fost prins hoțul de pe DN 1 / PERCHEZIȚII la locuințele lui

  • iluminat-insule1.jpg

Polițiștii brașoveni au reușit să-l identifice pe bărbatul care a furat elemente din sistemul de iluminat de pe DN 1 (vezi și: BRAȘOV. Hoții au făcut noi pagube pe DN 1! DRDP a depus PLÂNGERE PENALĂ), iar astăzi au efectuat percheziții la locuințele acestuia, găsind obiectele sustrase.

În acest caz, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

„La data de 03 februarie 2022, polițiștii au fost sesizați de către un reprezentant al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere cu privire la faptul că în noaptea de 01/02 februarie 2022, de pe DN 1, sectorul de drum cuprins între localitățile Șinca, Șercaia și Mândra din județul Brașov  ar fi fost sustrase 4 ansambluri de iluminare.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat autorul infracțiunii, acesta fiind un bărbat în vârstă de 38 ani, din localitatea Șinca, județul Brașov.
Astăzi, 10 februarie, polițiștii brașoveni au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la adresele persoanei bănuite de săvârșirea faptei, unde au fost identificate bunurile sustrase, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor”, a informat a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button