BRAŞOV. A ajuns în arest pentru că şi-a bătut fosta iubită pe stradă

Poliţiştii Secției 3 din Brașov au fost sesizaţi, ieri, de o tânără în vârstă de 26 de ani cu privire la faptul că, în jurul orelor 19.20, în timp ce se afla în stația de autobuz de pe strada Aurel Vlaicu, în apropierea intersecției cu strada 13 Decembrie, fostul său concubin, în vârstă de 39 ani, a agresat-o fizic, a încercat să o oblige să urce în autoturismul său, i-a reținut geanta, geaca și telefonul mobil pe care l-a și deteriorat, părăsind apoi locul faptei, la intervenția unor martori.
Poliţiştii au demarat imediat cercetarea, în primul rând încercând să găsească suspectul. Nu era prea departe de locuința femeii agresate. Astfel, victima şi-a recuperat bunurile.
„Împotriva acestuia s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor de lovire și alte violențe, tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere. Prin ordonanța emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov s-a dispus reținerea bărbatului pentru 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Brașov”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, Gabriela Dinu.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

