BRAȘOV. 192 de amenzi în doar 4 ore pe DN 1. Polițiștii au reținut 12 permise de conducere

Polițiștii rutieri din Brașov au desfășurat o amplă acțiune pe DN 1, unul dintre cele mai periculoase și aglomerate drumuri din țară, în contextul în care, doar în 2025, pe acest sector au fost înregistrate 425 de accidente rutiere, soldate cu 651 de victime și 48 de decese.
Acțiunea a avut loc ieri, în intervalul orar 11:00 – 15:00, perioadă considerată cu risc ridicat pentru producerea accidentelor. Peste 40 de polițiști au acționat pe DN 1, folosind 13 aparate radar pentru depistarea șoferilor care încalcă regimul legal de viteză.
În doar câteva ore, oamenii legii au aplicat 192 de sancțiuni contravenționale, dintre care 116 pentru depășirea vitezei legale. De asemenea, au fost sancționate depășirile neregulamentare, folosirea telefonului mobil la volan și conducerea unor vehicule cu defecțiuni tehnice grave.
Polițiștii au reținut 12 permise de conducere și 13 certificate de înmatriculare, verificările având loc cu sprijinul specialiștilor Registrului Auto Român.
Printre participanții la trafic sancționați s-au numărat și pietoni, bicicliști și utilizatori de trotinete electrice care nu au respectat regulile de circulație.
Potrivit IPJ Brașov, cele mai frecvente cauze ale accidentelor de pe DN1 sunt viteza neadaptată, neacordarea de prioritate, nerespectarea distanței între vehicule și utilizarea telefonului mobil la volan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





