Delicte

BRAȘOV. 100 de sancțiuni, în trei zile de controale silvice

  • IMG-20190924-WA0004_272876.jpg

Polițiștii brașoveni, alături de angajați silvici, au desfășurat ample acțiuni de control, în perioada 15 – 17 februarie, pe raza județului.

Echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Ordine Publică Brașov – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu polițiști din cadrul secțiilor de poliție rurală, cu sprijinul reprezentanților Gărzii Forestiere Brașov și al personalului silvic au participat la verificări, pentru combaterea faptelor ilegale asociate cu deținerea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

Au fost verificați 6 operatori economici și au fost controlate 230 de mijloace de transport.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 88.000 lei.

„De asemenea, a fost confiscată cantitatea fizică de 31,41 mc material lemnos și cantitatea valorică de 24,28 mc material lemnos, valoarea totală a materialului lemnos confiscat fiind de aproximativ 31.560 lei. Totodată, polițiștii brașoveni au constatat 3 infracțiuni la regimul rutier, fiind întocmite dosare penale penale, instrumentate sub coordonarea unităților de parchet competente, în care se va propune soluție legală, la finalizarea cercetărilor”, a detaliat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.

Foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare