Delicte
Bărbatul din Bușteni acuzat că și-a violat mama moartă a fost condamnat la ani grei de închisoare!
Bărbatul în vârstă de 64 de ani care se află în arest preventiv pentru viol, după ce ar fi întreținut relații sexuale cu cadavrul mamei sale, a fost condamnat în primă instanță, la Judecătoria Sinaia. Gheorghe Brehui a primit șapte ani de închisoare, cu executare, pentru comiterea infracțiunii de viol.
Totodată, magistrații au dispus interzicerea următoarelor drepturi, pentru 5 ani: de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorității de stat, de a alege, de a fi tutore sau curator. Totuși, sentința dată de Judecătoria Sinaia la sfârșitul săptămânii trecute poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Conform instanței, bărbatul are antecedente penale, este divorțat și nu are loc de muncă. În prezent, acesta este încarcerat la Penitenciarul Mărgineni, în baza mandatului de arestare preventivă.
Potrivit observatorulph.ro, în urmă cu 16 ani, bărbatul a fost cercetat pentru violarea unei fetițe din vecini, dar atunci a primit o „pedeapsă simbolică”.
Despre cazul de necrofilie s-a aflat după ce bărbatul a anunțat decesul mamei sale, iar anchetatorii au considerat moartea ei suspectă și au cerut efectuarea unei necropsii. Astfel, s-a stabilit că bătrâna în vârstă de 85 de ani prezenta urme de agresiune sexuală post-mortem.
CITIȚI ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.