Delicte

Bărbat din județul Brașov, prins în timp ce vindea ilegal arme letale. Au urmat 13 percheziții (video)

Bărbat din județul Brașov, prins în timp ce vindea ilegal arme letale. Flagrantul a avut loc astăzi. Bărbatul de 36 de ani, din Zărnești, ar fi oferit spre vânzare două arme letale confecționate artizanal. După flagrant, au urmat 13 percheziții.

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Brașov, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, l-au surprins în flagrant pe suspect. Anchetatorii au efectuat apoi 13 percheziții domiciliare la persoane bănuite de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.

Prins în flagrant…


„La nivelul structurii de investigații criminale din Brașov, s-a constituit un dosar penal, în care, în colaborare cu Serviciul Arme, Explizivi și Substanțe Periculoase, s-a constatat existența indiciilor că anumite persoane dețin și confecționează în mod ilegal arme de foc letale, acestea putând fi folosite la săvârșirea de activități infracționale.
Investigațiile au arătat că armele letale ar fi fost comercializate de un bărbat care le-ar fi procurat de la alte persoane, acestea din urmă confecționându-le și ansamblându-le artizanal, din diferite componente ce proveneau de la alte arme de foc.
Cercetările efectuate și materialul probator au dus la prinderea în flagrant delict astăzi, 31 ianuarie 2023, a unui bărbat, de 36 de ani, din orașul Zărnești, care ar fi oferit spre vânzare unei persoane două arme letale confecționate artizanal, tranzacție ce s-ar fi realizat în aceeași localitate”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.

Anchetatorii au găsit la percheziții arme, muniție și carne de vânat

Imediat după flagrant, sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, Biroului de Investigații Criminale și secțiilor de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brașov, respectiv din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale din Brașov, Harghita, Covasna și Prahova, au fost puse în executare 13 mandate de percheziție domiciliară.
În cadrul descinderilor, au fost descoperite mai multe bunuri de interes polițienesc, printre care arme, muniție și carne de vânat.
De asemenea, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două autoturisme. Au fost puse în aplicare 13 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor percheziționate. Persoanele vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, unde se va stabili gradul de participare infracțională a fiecăreia. În funcție de acesta, se vor face propunerile legale.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov continuă cercetările. Dosarul penal este instrumentat sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, al Unității Centrale de Analiză a Informațiilor, precum și de cel al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button