Delicte

Bărbat din județul Brașov, arestat pentru distrugerea unor autoturisme și alte infracțiuni

Un bărbat din județul Brașov a fost arestat preventiv pentru distrugerea unor autoturisme și alte infracțiuni.


„La data de 10 mai a.c., în jurul orei 03.30, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că o persoană provoca distrugeri autoturismelor parcate pe Șoseaua Predeal din Statiunea Râșnov.
În temeiul sesizării, la fața locului a fost direcționat un echipaj de poliție, unde cel reclamat a fost depistat și identificat în persoana unui bărbat, în vârstă de 40 de ani, din localitatea Râșnov.


Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că bărbatul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi aruncat cu pietre și ar fi provocat distrugerea a două autoturisme parcate pe Șoseaua Predeal din localitate.
Mai mult, persoana bănuită de comiterea faptelor a provocat scandal, prin care a tulburat ordinea și liniștea publică și s-a manifestat agresiv fizic, atât față de femeia care a sesizat organele de poliție, cât și verbal față de polițiștii prezenți la fața locului, pe care i-a amenințat cu acte de violență”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Florentina Manolache.


Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor delovire, distrugere, tulburarea ordinii si linistii publice și ultraj, sub delegarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
Ulterior acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi si libertăți, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de Procedură Penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare