Delicte

Bărbat din județul Brașov, arestat după ce și-a agresat partenera, de Crăciun, apoi a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat din localitatea Vulcan, județul Brașov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție.

Incidentul a avut loc în data de 25 decembrie, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Zărnești au intervenit la un caz de agresiune domestică, pe fondul consumului de alcool.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul și-ar fi agresat fizic și verbal partenera în locuința comună, provocându-i suferințe fizice. În urma evaluării riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile și au deschis un dosar penal pentru violență în familie.

A doua zi, acesta a încălcat măsurile dispuse, revenind la domiciliul victimei, unde a provocat un nou scandal și a recurs din nou la acte de violență. Ca urmare, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

Ieri, 27 decembrie, instanța de judecată a admis propunerea procurorului și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button