Delicte

Bărbat deghizat în măicuță, prins (din nou) în timp ce strângea „donații”

Un bărbat deghizat în măicuță a fost prins în timp ce strângea „donații”. Pentru a nu se observa că este, în fapt, bărbat, pe lângă ținuta de măicuță el purta și mască de protecție. Bărbatul nu se află la prima faptă de acest fel. De această dată, a fost prins în Bacău, de unde și provine.

A fost depistat vineri dimineață în zona Bisericii „Sfântul Nicolae” din localitate. O patrulă de ordine publică a Poliției Locale l-a interceptat în timp ce apela la mila publicului. Bărbatul de 30 de ani a fost condus la sediul Poliției Locale, unde a fost legitimat. B.I., în vârstă de 30 de ani, domiciliază în județul Bacău, dar a fost prins deghizat în măicuță și prin București, în același scop. De această dată, bărbatul a fost sancționat contravențional cu suma de 500 lei conform prevederilor Legii 61/1991 republicată.

În 2020, aceeași persoană a fost prinsă în zona bisericii Sf. Anton din centrul Capitalei. El le-a declarat polițiștilor locali că este mai profitabil să cerșească deghizat în femeie, mai ales când simulează și un handicap. „Ca bărbat, lumea te trimite la muncă. Îți mai trage și un pumn în cap”, ar fi spus el în 2020, conform digi24.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 an în urmă

Rau a ajuns latraul putinist. Hal de troll, acum si in varianta bisericeasca.

Back to top button