Bărbat arestat preventiv după ce și-a violat mătușa
Un bărbat din județul Arad a fost arestat preventiv după ce și-a violat mătușa. Inculpatul a fost arestat astăzi.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova a propus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului S.M.R pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Propunerea a fost admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Lipova.
În fapt s-a reţinut că, în noaptea de 20.10.2024, în jurul orei 02:00, inculpatul în timp ce se afla în locuinţa persoanei vătămate F.M, mătuşa sa, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acesteia, cauzată de vârstă, boală, handicap fizic şi psihic, prin constrângere, împotriva voinţei, a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale a inculpatului. Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, iar luarea măsurii arestării preventive vizează aplicarea unei măsuri care să asigure buna desfășurare a procesului penal.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.