Bărbat arestat pentru abuz sexual asupra fiicei vitrege
Bărbat arestat pentru abuz sexual asupra fiicei vitrege
Un bărbat de 38 de ani din județul Vaslui a fost arestat, joi seara, sub acuzația de viol în formă agravantă și continuată, victimă fiind fiica partenerei sale, care rămăsese în grija lui după ce femeia a plecat în străinătate. Bărbatul neagă acuzațiile, însă a picat testarea poligraf.
Cazul s-a petrecut într-un sat din sudul județului și „ascunde lipsa de reacție a serviciilor de înregistrare și monitorizare a copiilor cu părinților plecați în străinătate”, spun surse apropiate anchetei.
Mama copilei a plecat la muncă în Italia, pentru a scăpa de agresiunile concubinului. Se întâmpla în vara anului 2020. Și-a lăsat fiica în vârstă de 11 ani în grija acestuia, fără să se gândească că acesta i-ar face rău și copilei. Bărbatul, care nu a fost de acord cu plecarea femeii, a început, la scurt timp, să o abuzeze sexual pe fetiță.
Copilei i-a fost frică să spună cuiva ce i s-a întâmplat. Abia la sfârșitul anului 2021, când mama ei s-a întors din străinătate, i-a povestit prin ce a trecut. Femeia a pus capăt relației și a alertat poliția.
Cercetările s-au desfășurat cu dificultate, dosarul fiind declinat între două secții de poliții rurale. Pus sub acuzare de viol, bărbatul a negat totul, susținând că, de fapt, el ar fi victima unei răzbunări. A fost supus testării poligraf, pe care însă a picat-o, manifestând comportament simulat la întrebările care vizau agresiunea sexuală împotriva fetei.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad au solicitat instanței arestarea preventivă a bărbatului. Raportat la vârsta victimei, anchetatorii au reținut în sarcina acestuia infracțiunea de viol în formă agravantă.
Bărbat arestat pentru abuz sexual asupra fiicei vitrege
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.