Delicte

Autoturisme căutate de autoritățile din Italia și Germania, depistate în BRAȘOV

 

Două autoturisme care figurau ca fiind căutate de autoritățile din Italia, respectiv Germania au fost depistate, ieri, în municipiul Brașov.

Astfel, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov au identificat în posesia unui bărbat în vârstă de 49 ani, din municipiul Brașov, un autoturism care figurează ca fiind căutat de autoritățile din Italia din data de 10 februarie 2016.

Polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăinuire”, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

De asemenea, ieri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov au fost informați cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 60 ani, din județul Brașov, s-a prezentat la Registrul Auto Român – reprezentanța Brașov, în vederea autentificării unui autoturism care figurează ca fiind furat din Germania din data de 26 martie a.c..

„Autoturismul a fost indisponibilizat și depozitat la sediul I.P.J. Brașov, iar autoritățile din Germania au fost informate cu privire la acest aspect”, a precizat subcomisarul.
Și în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru „tăinuire”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button