Delicte

Au prejudiciat statul cu un milion de euro, cu mărfuri aduse din China!

 
Polițiștii și procurorii DIICOT au destructurat, astăzi, o grupare ce ar fi prejudiciat statul cu aproximativ un milion de euro, prin evaziune fiscală și folosirea de acte false, la importul unor mărfuri din China, prin Portul Sud Agigea.
În urma acțiunilor, patru persoane au fost duse la audieri.
 
Anchetatorii au efectuat, în total, 29 de percheziții în București și pe raza județului Ilfov, pentru anihilarea grupării.
 
„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2014 – 2015, un cetăţean român de origine iordaniană, ar fi iniţiat gruparea infracţională, în scopul creării unui mecanism de fraudare a bugetului de stat în domeniul importului de mărfuri în containere, din China, prin portul Constanţa Sud Agigea. Importurile ar fi fost realizate în numele mai multor societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţul Ilfov, membrii grupării prezentând la autoritatea vamală documente comerciale falsificate, pentru diminuarea valorilor reale a bunurilor importate, urmată de înregistrarea în contabilitate a facturilor falsificate”, au explicat anchetatorii, adăugând că,
„prin această modalitate, autorităţile vamale ar fi fost induse în eroare, iar taxele vamale ar fi fost diminuate, iar în evidenţele contabile ale firmelor implicate erau înregistrate facturi fiscale cu valoare mai mică”.
Mărfurile astfel importate ar fi fost vândute, apoi, pe piaţa românească.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button