Delicte

Arestată preventiv după ce a pretins și primit peste 42.000 de euro pentru presupuse angajări

O femeie care a pretins și primit peste 42.000 de euro pentru presupuse angajări a fost arestată preventiv.

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș au efectuat acte de urmărire penală, la delegarea și sub coordonarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare, într-o cauză penală privind comiterea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată de către o persoană asupra căreia instanța a dispus măsura cercetării în stare de arest preventiv.


„Astfel, conform cercetărilor, în perioada 15 septembrie 2023 – 10 iulie 2024, inculpata, direct sau prin intermediar, ar fi pretins și primit de la mai multe persoane diferite sume de bani (în total 42.700 euro și 1.800 lei), pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcționari din conducerea unor instituții (Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, etc.).


În schimbul banilor primiți, inculpata le-ar fi promis persoanelor respective că ele sau rude ale acestora vor fi angajate în cadrul instituțiilor respective”, a informat DGA.
Ieri, 11 iulie 2024, cea în cauză a fost reținută pentru 24 de ore, iar astăzi a fost prezentată judecătorilor din cadrul Tribunalului Maramureș, care au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, formulată de procurorii anticorupție.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button