Delicte

Arestat preventiv pentru două tâlhării comise în municipiul Brașov

Un bărbat de 28 de ani a fost arestat preventiv pentru două tâlhării comise în municipiul Brașov. Iată datele oferite astăzi Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov:

„În data de 04.04.2023, în jurul orei 21:35 și în timp ce se afla pe o alee de pe str. Gării – Dârste
din mun. Brașov, o persoană de sex masculin în vârstă de 28 de ani s-a apropiat de o altă persoană de sex
feminin din sens opus și i-a smuls cu putere geanta, în care avea un telefon mobil marca Blackview, suma
de 200 de lei și documente personale, precum și o plasă termică pe care o ținea în mână, moment în care
persoana vătămată s-a dezechilibrat și a căzut pe sol, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 1500 de lei.

În data de 18.04.2023, în jurul orei 20:35 și în timp ce se deplasa pe o alee pietonală paralelă cu Calea
București din mun. Brașov, în proximitatea unui complex comercial de mari dimensiuni, aceeași persoană
de sex masculin în vârstă de 28 de ani a venit din spatele persoanei vătămate minore în vârstă de 15 ani, a
prins-o cu mâinile de zona gâtului și de gură, a trântit-o la pământ, iar apoi, prin amenințarea cu moartea
și cu acte de violență fizică, constând în lovirea de două ori cu pumnul în zona urechii, a determinat-o să îi
remită telefonul mobil, după care i-a controlat borseta, iar dintr-un portofel aflat în interior i-a sustras suma de 10 lei”.


Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Arestat preventiv pentru două tâlhării comise în municipiul Brașov […]

Renate
1 an în urmă

Lăsați naibii la o parte corectitudinea politică! Nu vedeți unde am ajuns! Arătați-le poza, dați-le numele și de unde sunt! Nu-i mai cocolositi pe toti talharii, altfel ne furăm singuri căciula!

Willy
Răspunde la  Renate
1 an în urmă

Nu se poate. Se supara usereu. Si iar se imbraca cu tricoul alb si fac circ.

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare