ANI GREI DE ÎNCHISOARE pentru personalități din România!
Sebastian Vlădescu (fost), fost ministru de Finanțe, a fost condamnat, astăzi, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la opt ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost acuzat de DNA de luare de mită şi trafic de influenţă privind reabilitarea unor tronsoane de cale ferată. De asemenea, el are cinci ani interzicere pentru anumite drepturi.
Potrivit procurorilor, Vlădescu ar fi primit peste trei milioane de euro pentru a interveni în favoarea unei companii străine care avea contract cu statul român.
În acelaşi dosar, instanța a decis condamnarea lui Mircea Ionuț Costea la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în forma complicității și a Mihaelei Mititelu la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influență, pe care inculpata urmează să o execute în regim de detenție.
În același dosar a fost condamnat și Constantin Dascălu la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, pe care respectivul urmează să o execute în regim de detenție, dar și Cristian-Alexandru Boureanu, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influență.
Sentințele nu sunt definitive.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.