Angajări fictive. Doi suspecți au fost reținuți pentru fraudă cu fonduri pentru ocuparea forței de muncă

Angajări fictive…
Doi suspecți au fost reținuți pentru fraudă cu fonduri oferite în domeniul ocupării forței de muncă. Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Timiș și Mehedinți au oferit sprijin procurorilor Parchetului European (EPPO) din Timișoara pentru documentarea activității infracționale a unor persoane suspecte în cadrul unei anchete privind o fraudă în valoare de 166.000 euro care implică fonduri UE menite să angajeze persoane aflate într-o situație vulnerabilă. Doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore în vederea cercetărilor.
„Potrivit anchetei, în perioada 2020-2023, unsprezece suspecți au depus cereri pentru cinci proiecte finanțate în principal din Fondul social european (FSE), în valoare totală de 166 000 EUR. Obiectivul proiectelor a fost de a integra 34 de persoane aflate într-o situație vulnerabilă pe piața forței de muncă pentru o perioadă de 12 luni.
Suspecții ar fi obținut în mod ilegal fondurile de ocupare a forței de muncă, întrucât ar fi întocmit contracte de muncă și state de plată false pentru 34 de angajați fictivi. Ancheta a arătat că persoanele fizice nu au desfășurat activitatea pentru care au fost angajate și nici nu au primit un salariu”, a informat DGA.
Suspecții au utilizat fondurile în scopuri personale, fiind impuse măsuri asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului, inclusiv confiscarea bunurilor imobile și a conturilor bancare.
Cercetările continuă pentru documentarea activității infracționale care privește falsificarea de documente și fraudare a subvențiilor. În cauză s-a beneficiat de sprijin din partea Poliției Române – Inspectoratul Județean de Poliție Timiș și Gorj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

