Agent de poliţie condamnat pentru 25 de acte materiale de luare de mită
Un agent de poliţie din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 4 ani, fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită (25 de acte materiale).
Sentinţa dată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud a rămas definitivă, prin neatacare cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Potrivit unui comunicat remis de Direcţia Generală Anticorupţie, în perioada octombrie 2015 – august 2017, agentul de poliție Greab Dorel, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de supraveghere și control al traficului rutier pe raza de competență, a pretins și primit de la mai multe persoane, printre care și un investigator sub acoperire, diverse sume de bani, cuprinse între 50 și 300 lei, în scopul neluării măsurilor legale care se impuneau cu privire la abaterile constatate. În noaptea de 28/29.08.2017, agentul de poliție a fost prins în flagrant după ce a pretins și primit suma de 150 lei de la un investigator sub acoperire.
Dosarul penal a fost constituit ca urmare a sesizării din oficiu a Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud, iar probatoriul a fost administrat în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.