Delicte

Afacere pe seama morţilor între un medic de la Ambulanţă şi administratorul unei societăţi de servicii funerare

 

Un medic din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Cluj şi administratorul unei societăţi comerciale cu obiect de activitate servicii funerare au fost prinşi în flagrant de ofiţerii anticorupţie, ieri, în timp ce făceau afaceri pe seama unui pacient decedat. În fapt, administratorul a fost urmărit în timp ce-i oferea medicului 600 de lei, în schimbul intermedierii legăturii cu aparținătorii unei persoane decedate. Tot ieri, au fost efectuate percheziţionate societatea comercială în cauză şi o maşină.
Acţiunile au fost coordonate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
„Ca urmare a administrării probatoriului, procurorul a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe 60 de zile față de 3 persoane, respectiv medicul, administratorul societății comerciale și un angajat al acestei societăți”, se menţionează într-un comunicat remis astăzi de Direcţia Generală Anticorupţie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button