Delicte

Adolescentă condamnată pentru avort

Adolescentă condamnată pentru avort.

Celeste Burgess, acum în vârstă de 19 ani, a pledat vinovată la acuzațiile că a ascuns rămășițele umane după ce a făcut avort în aproximativ 28 de săptămâni de sarcină, pe când avea 17 ani. Tânăra din Nebraska a fost condamnată la 90 de zile de închisoare după ce a luat pastile pentru a avorta și a scăpat de făt cu ajutorul mamei sale, transmite BBC.

Mama ei, Jessica Burgess, în vârstă de 42 de ani, riscă până la cinci ani de închisoare pentru că a ajutat-o. În prezent, Nebraska interzice avortul de la 12 săptămâni.

Poliția a deschis ancheta în cazul celor două în iunie 2022. La acea vreme, atât mama, cât și fiica, care avea atunci 17 ani, locuiau în Nebraska, unde avorturile fuseseră interzise de la 20 de săptămâni. La începutul acestui an, autoritățile din Nebraska au adoptat o interdicție a avortului de la 12 săptămâni.

Potrivit documentelor judecătorești, Celeste Burgess se afla în al treilea trimestru de sarcină când a luat pastile pentru a întrerupe sarcina, ceea ce face ca procedura să fie ilegală, conform legii din Nebraska. Când a fost confruntată inițial de poliție, adolescenta le-ar fi spus autorităților că a adus pe lume un făt mort. Însă, potrivit documentelor juridice, ea și mama ei discutaseră prin mesaje pe o rețea de socializare cum să obțină pastilele pentru avort și să “ardă dovezile”. Femeia a pledat vinovată, iar procesul ei va începe în septembrie.

Cazul a fost urmărit îndeaproape de avocați, în condițiile în care o serie de state au luat măsuri pentru a îngrădi dreptul de a face întreruperi de sarcină.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare