Delicte

Administratorul unui complex de locuinţe s-a predat la Poliție după un omor

Administratorul unui complex de locuinţe s-a predat la Poliție, astăzi, după un omor… Bărbatul de 72 de ani a înjunghiat mortal o femeie – angajată a fiicei lui – pe care o suspecta de furturi.

La data de 07 decembrie 2023, în jurul orei 10.15, la Secţia 12 Poliţie s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 72 de ani, care a declarat că este administratorul unui complex de locuinţe, din Sectorul 3. De asemenea, a afirmat că fiica sa este administrator al unei societăţi comerciale, cu punct de lucru în incinta complexului respectiv.

Din primele informaţii s-a stabilit faptul că, în această dimineaţă, în jurul orei 09.00, pe fondul unor discuţii anterioare, pe care bărbatul le-a avut cu angajata societăţii administrate de fiica sa, legate de diferite presupuse furturi din gestiune, bărbatul ar fi ucis angajata cu un obiect tăietor-înţepător”, a transmis Poliția Capitalei.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de Poliţie şi medicale, care nu au putut decât să constate decesul victimei. „În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri – DGPMB. Trupul neînsufleţit va fi transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei”, a mai informat Poliția. Bărbatul se află în custodia Poliției.

Update: Potrivit presei centrale, victima era însărcinată în patru luni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
4 luni în urmă

[…] fiica lui are un magazin, iar acesta o suspecta pe angajată că fura bani din gestiune (vezi și: Administratorul unui complex de locuinţe s-a predat la Poliție după un omor). El s-a predat Poliției, după […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare