Delicte
Administrator sancţionat cu 10.000 de lei, în urma unor verificări ale Gărzii Forestiere Brașov
Administratorul unei societăţi comerciale din Sibiu a fost amendat cu 10.000 de lei, după ce un control efectuat de poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din Mureș şi de specialiştii Gărzii Forestiere Braşov a scos la iveală că a expediat material lemnos către diferite persoane fizice din judeţul Mureş, fără avize de însoţire. Verificările au avut loc în perioada 7 – 9 septembrie.
Administratorul societății a fost sancționat contravențional cu 10.000 de lei, iar cantitatea de 97 m.c. de lemn, în valoare de 9.700 de lei, a fost confiscată valoric, potrivit unui comunicat remis astăzi de Poliție.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.