Accident cu ATV-ul în județul Brașov / O persoană rănită
Accident cu ATV-ul în județul Brașov.
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele – Biroul Rutier efectuează cercetări într-un dosar penal pe care l-au întocmit după ce un tânăr din localitatea Zizin, județul Brașov, a accidentat o persoană cu ATV-ul condus, apoi a părăsit locul accidentului.
Accident cu ATV-ul în județul Brașov
„La data de 7 mai a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii rutieri au fost sesizați că o persoană a fost accidentată de conducătorul unui ATV, care și-a continuat deplasarea după indident, în încercarea de a-și asigura scăparea. Verificările efectuate în zonă de polițisti au dus la identificarea conducătorului auto, acesta fiind un tânăr de 20 de ani, din localitatea Zizin. De asemenea, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că ATV-ul implicat în accidentul de circulație nu era înmatriculat”, s-a precizat în comunicatul IPJ Brașov.
Față de situația de fapt constatată, s-a întocmit dosar penal, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului“. Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizara acestora să fie propusă soluția legală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] Accident cu ATV-ul în județul Brașov / O persoană rănită […]