Delicte

A vrut împăcare… cu amenințare

A vrut împăcare… cu amenințare

Un bărbat din județul Brașov care i-a spus fostei sale iubite că vrea să se împace cu ea a ajuns să o amenințe. Speriată, femeia a solicitat ajutorul polițiștilor.

Un bărbat din județul Brașov care i-a spus fostei sale iubite că vrea să se împace cu ea a ajuns să o amenințe. Speriată, femeia a solicitat ajutorul polițiștilor.
În data de 26 octombrie, în jurul orelor 12.00, ea i-a sesizat pe polițiștii din Făgăraș cu privire la faptul că fostul ei partener ar fi amenințat-o telefonic cu acte de violență.

Imediat după sesizarea primită, polițiștii au efectuat verificări, iar în urma acestora au stabilit că, bărbatul i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență fostei partenere, pe motiv că aceasta ar fi refuzat să se împace cu el.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare al riscului de violență în vederea emiterii ordinului de protecție provizoriu, însă persoana vătămată a refuzat emiterea acestuia.

Femeie din Lisa, agresată de soțul ei

Tot în 26 octombrie a.c, în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, soțul acesteia ar fi agresat-o în timp ce se aflau la domiciliu, în localitatea Lisa, județul Brașov. Polițiștii au stabilit că, în timp ce se aflau în locuință, între cei doi soți ar fi avut loc un conflict spontan, împrejurare în care bărbatul ar fi lovit-o pe femeie și i-ar fi provocat suferințe fizice.

În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală pentru săvârșirea faptelor de violență în familie și amenințare, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul unităților de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button