A turnat benzină peste concubina sa şi i-a dat foc
A turnat benzină peste concubina sa şi i-a dat foc
Un bărbat din Otopeni, judeţul Ilfov, este cercetat după ce a turnat benzină peste concubina sa şi i-a dat foc. Femeia a reuşit să stingă flăcările la scurt timp, suferind, însă, arsuri la o mână.
„La data de 10 mai a.c., în jurul orelor 01:46, poliţiştii oraşului Otopeni au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliul din comuna Dascălu, oraşul Otopeni, concubinul acesteia a turnat benzina peste ea şi a dat foc la un burete. În cadrul activităţilor efectuate, poliţiştii l-au depistat pe bărbatul bănuit de comiterea faptelor sesizate, la imobilul unde acesta locuia, din comuna Dascălu, şi l-au condus la sediul Poliţiei Oraşului Otopeni pentru cercetări. La acest moment, bărbatul se află în custodia poliţiştilor”, a transmis, miercuri, IPJ Ilfov.
În cauză a fost deschis dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la distrugere prin incendiere, violare de domiciliu şi violenţă în familie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.