A murit sub ochii polițiștilor
A murit sub ochii polițiștilor.
Un tânăr de 31 de ani a murit după o supradoză de cocaină chiar în faţa poliţiştilor. Bărbatul a ascuns drogurile în gură, după ce maşina în care era cu alţi cinci prieteni a fost oprită la o razie rutieră. Agenţii şi-au dat seama imediat, dar, până să îl determine să scoată plicul cu stupefiantele, drogurile fuseseră deja înghiţite.
La un control de rutină, poliţiştii au tras pe dreapta maşina în care se afla și tânărul din Olt, apoi au legitimat și verificat toți pasagerii. În timpul controlului corporal, agentul a observat că tânărul mestecă ceva ce părea a fi un plic din plastic. I-a cerut să-l scoată din gură, tânărul s-a conformat și i-a explicat că erau în jur de 2 grame şi jumătate dintr-o substanță cu efect psihoactiv.
În timp ce i se cereau explicații, tânărul a leșinat și a intrat în stop cardio-respirator. A fost resuscitat, dar fără rezultat. Potrivit unor surse Observator, tânărul a mai avut probleme din cauza drogurilor. Anul trecut a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare după ce a fost prins cu substanțe interzise.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.