Delicte

A cerut 23.000 de euro, pentru a interveni pe lângă un procuror DIICOT

Un bărbat din județul Iași a fost reținut 24 de ore de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, după ce ar fi pretins 23.000 de euro, pentru a interveni pe lângă un procuror DIICOT.


Inculpatul M.B.M. este cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.
În aceeași cauză, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând de ieri, față de o altă persoană, acuzată de complicitate la trafic de influență.

În ordonanțele procurorilor se arată că:

În perioada de 14 – 16 aprilie 2024, inculpatul M.B.M., beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 23.000 euro pentru a-și trafica o presupusă influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. și că-l va determina pe acesta să dispună o soluție de clasare într-un dosar în care martorul era cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.

În contextul menționat, inculpatul M.B.M. a fost prins la flagrant, ieri, pe când primea de la martor cei 23.000 euro.

Articole asemănătoare

Inculpatul M.B.M. va fi prezentat Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea IGPR – Biroul de Operațiuni Speciale Iași.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button