A ajuns în Arestul IPJ Brașov după ce a încălcat un ordin de protecție obținut de soția sa

Polițiștii din Victoria au reținut un bărbat care ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis pe numele său, pentru acte de violență domestică.
„La data de 15 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Victoria au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că soțul acesteia ar fi încălcat măsurile dispuse, prin ordin de protecție, de către Judecătoria Făgăraș.
În baza sesizării polițiștii au efectuat cercetări, în urma cărora au stabilit că, un bărbat s-ar fi apropiat și ar fi pătruns în locuința soției sale, din orașul Victoria, deși pe numele său Judecătoria Făgăraș a emis anterior un ordin de protecție, pentru acte de violență domestică, prin care i-a interzis acestuia să se apropie la o distanță mai mică 50 de metri de soția sa și de reședința acesteia”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.
După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea și introducerea bărbatului în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

