Delicte

20.000 de euro, suma cerută pentru angajarea în cadrul unei unități militare

Plătitorii au formulat denunț, atunci când au realizat că au dat banii degeaba

 

Două femei au fost trimise în judecată pentru trafic de influență, respectiv complicitate la această influență, într-un dosar de corupție privind ocuparea unor posturi în cadrul unei unități militare.
Cele două inculpate, Alecsandra Nicolescu și Maria Iordache, vor fi judecate la Tribunalul București.
Potrivit rechizitoriului, „în cursul lunii august 2014, inculpata Nicolescu Alecsandra, beneficiind de ajutorul celeilalte inculpate, a acceptat și primit, în două tranșe, de la două persoane (martori în cauză) suma totală de 20.000 euro.
Banii respectivi au fost primiți de inculpată pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra unor funcționari din cadrul unei unități militare și pentru a-i determina pe aceștia să angajeze cele două persoane în cadrul acelei structuri”.
Cele două femei au fost denunțate de plătitori, în momentul în care aceștia și-au dat seama că pretinsa influență nu era reală.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra sumei de 20.000 euro ce a făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență, ce a fost consemnată la o unitate bancară.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare