Delicte

1,5 milioane de țigarete, descoperite într-un TIR care transporta săpun (video)

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj și lucrători ai Direcției Regionale Vamale Craiova, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii comercializării ilegale a țigaretelor, produselor din tutun și a altor produse accizabile.


Astfel, la ieșirea din municipiul Craiova către comuna Podari, a fost oprit un TIR înmatriculat în România, condus de un bărbat de 42 de ani, cetățean bulgar.
La controlul efectuat, bărbatul a prezentat documente potrivit cărora acesta transporta săpun din Turcia către Ucraina, însă, în semiremorcă, pe lângă cutiile de săpun așezate potrivit metodei „capac”, au fost descoperite 150 de baxuri, în care se aflau 1.500.000 de țigarete, de diverse mărci, nemarcate fiscal, valoarea vamală a acestora fiind de 1.875.000 de lei.


Polițiștii au indisponibilizat țigările și TIR-ul, în vederea continuării cercetărilor.
Bărbatul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, pentru audieri, iar, în urma probatorului administrat, a fost dispusă reținerea acestuia, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare