Coronavirus

Iohannis: „Sunt foarte mulți români care s-au vaccinat… E păcat că sunt așa puțini!”

 

Președintele Klaus Iohannis a făcut o afirmație în care se contrazice singur. Șeful statului a declarat că sunt „foarte mulți români care s-au vaccinat”, dar că „e păcat că sunt așa puțini”.

„Dați-mi voie însă să mai spun ceva despre vaccinare. La noi sunt foarte mulți români care s-au vaccinat. Astăzi am cerut date și am văzut că s-au distribuit sau au fost date peste 10 milioane de doze de vaccin. Sunt aproape 5 milioane jumătate de români care sunt vaccinați cu schema completă. E păcat că sunt așa puțini!”, a spus Klaus Iohannis.

El a adăugat că se va întâlni cu premierul Cîțu, în această săptămână, pentru a reevalua campania de vaccinare în vederea „repunerii pe roate”.

„Dacă ne uităm un pic la ce se întâmplă în Europa – acum câteva zile, de exemplu, am citit un articol despre Danemarca -, în timp ce noi avem mii și mii de noi cazuri zilnice, și din păcate și internați la ATI, și decese, în Danemarca s-a renunțat la toate restricțiile. Atenție: la toate restricțiile! De ce? Fiindcă s-au vaccinat în Danemarca cam toți!”, a mai spus el.

„Doze am fi avut și noi și dacă ne-am fi vaccinat cu toții, așa cum și premierul, și eu, și mulți alții au recomandat, nu ar fi trebuit să mai purtăm mască, puteam să mergem oriunde în liniște, puteam să ne întâlnim, puteam să avem concerte, spectacole, întâlniri de tot felul fără nicio restricție. Ce i-a făcut pe mulți să fie reticenți, vom vedea”, a adăugat el, ignorând faptul că, de-a lungul verii, și în România au avut loc evenimente, iar numărul cazurilor scăzuse drastic.

VEZI ȘI:

Președintele Iohannis, fără mască de protecție la Congresul PNL… Reacția Sindicatului Europol

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare